M-am născut în Iași in 1966 şi am trăit din primele zile de viață între pacienți şi medici, în spitalul „Sfântul Spiridon”, la mansarda unde locuiau tineri medici familiști şi personalul mediu medical cu ai căror copii mă jucam cu parafe, electrocardiografe, ciocanele de reflexe şi seringi. Tatăl meu, Eusebie Zbranca, medic şi cadru universitar, locuia, muncea şi mă creștea la „Sfântul Spiridon” şi la Universitatea de Medicină.

Prieteni îi erau colegii de facultate şi muncă, prietenii mei erau copiii prietenilor tatei.

În mod natural, mulți dintre noi am urmat părinților şi am dat la medicină sub îndrumarea cumplit de severă şi perfecționistă a lui “Valeriu” (profesorul Universitar Valeriu Rusu, mulți ani șeful disciplinei de biofizică şi medicină nucleară) şi a lui „nenea Costel” (profesorul Costel Ostin Mungiu, mulți ani șeful catedrei de farmacologie şi al laboratorului de testare al medicamentelor).

Șase ani de facultate am luptat cu doi demoni: ai chirurgiei şi ai medicinii legale. Nu concepeam să fac medicina pentru a urma altă specialitate. Eram îndrăgostită de chirurgie şi de criminalistică.

A fost să fie altfel.